Descriere

Plantă erbacee anuală din fam. Fabaceae, la început pubescentă, la maturitate aproape glabră, în stare uscată cu miros pronunţat de sulfină. Tulpină înaltă de 30–50 (70) cm, cilindrică, goală pe interior, neramificată sau ramificată numai la partea superioară. Frunze trifoliolate, peţiolate. Foliole obovate sau alungit obovate, pe margini slab şi distanţat denticulate, pe faţă glabre, pe dos slab păroase. Flori palid galbene sau slab liliachii, scurt pedicelate, lungi solitare sau reunite câte 2 la subţioara frunzelor. Păstăi alungit liniare, drepte sau ca o seceră, lung rostrate, cu 10–15 seminţe comprimate, gălbui sau brune, fiu tuberculate.

Origine și răspândire

Plantă nativă în spațiul mediteranean, naturalizată în Europa sudică, nordul Africii, India și America de Nord. A fost cultivată timp de milenii în scopuri culinare și medicinale, dar și ca nutreț pentru animale. La noi, prezentă sporadic prin semănături, obiceiul consumului de schinduf fiind mai cu seamă prezent, istoric, în zonele de sud ale țării (Oltenia, Dobrogea).

Ce culegem

Frunze; semințe.

Uz alimentar

Semințele și germenii se consumă crude. Au o aromă particulară puternică. Măcinate, semințele sunt folosite, în India și Orient, în mâncăruri de tip curry și chutney–uri. Sunt folosite, inclusiv la noi, la murături și în amestecuri de condimente. Semințele por fi ușor amare, de aceea, înainte de folosire sunt prăjite ușor. Germenii au un gust picant și pot fi adăugați la salate sau gătiți în mâncare. Frunzele se pot consuma crude sau gătite. Foarte aromatice, sunt folosite în cantități mici, la salate sau mâncăruri, sau ca plantă aromatică la fierturi, supe sau mâncăruri cu rădăcinoase. Din semințe și frunze se poate face un ceai calmant.

În literatură

”Păpară de molotru. Să iai molotru şi să-l speli în apă réce, apoi să-l dai undă şi dupre ce-l vei da undă, scură-i apa bine şi-l tae mărunt; apoi îi pune zeamă de carne, sare, şi-l fiarbe. Şi, când va fi aproape de fiert, pune-i puţinel agreş şi doao linguri de zmântână au de unt, cucunari spălaţi în apă de trandafir şi pisaţi, dramuri 16, 4 gălbenări de ou bătute cu puţintea zeamă de lămâe şi-l sfărşaşte de fiert. Deci, când vei vrea să-l torni, pune pe didesupt fălii de pâine prăjite în unt şi pe deasupra presară scorţişoară.” (fragment din așa zisul Manuscris Brâncovenesc, cca 1690)

Alte utilizări

Mult folosit ca plantă medicinală din nordul Africii până în India. Semințele sunt foarte hrănitoare și sunt recomandate bolnavilor în perioada de convalenscență. Recomandat în caz de anorexia nervosa, anemie sau boli infecțioase.

În Egiptul Antic a fost utilizat și ca ingredient pentru cosmetice, în tehnicile de îmbălsămare și ca leac de inducere a nașterii. În primul secol al erei noastre, Discoride îl recomanda ca tratament în cazul unei varietăți de probleme ginecologice.

Călugării benedictini, în Evul Mediu, credeau că planta apără de forțele demonice.

Din semințe se poate obține o vopsea vegetală galbenă.

Bibliografie

Zach. C. Panțu, Plantele Cunoscute de Poporul Român, 1906, București

Ioana Constantinescu, O lume într-o carte de bucate, 1997, București, Ed. Fundaţiei Culturale Române

Surse foto: commons.wikimedia.org/wiki/Trigonella_foenum-graecum